omul este cea mai bogata si cea mai saraca fiinta. are tot si poate pierde tot. este constient, in cel mai bun caz, de toate limitele interioare si de constrangerile exterioare si de aceea este condamnat. omului ii poti stirbi orice libertate insa nu si libertatea de a gandi. de aceea este condamnat. condamnat sa se indoiasca, sa fie ne-animal. omul este rational? probabil, fiindca ratiunea nu este tehnica, asadar depinde doar de trairile fiecarui individ. ratiunea este particularizata de sentimente. dar moralitatea? este un complex de ratiuni, mai mult sau mai putin absurde, rezultata din liberul-arbitru. nu mai tin minte cine a spus ca "liberul-arbitru reprezinta puterea de detasare de orice", asa ca o voi atribui inspiratiei mele de moment. sunt oamenii capabili de detasare absoluta, astfel incat sa-si constientizeze toate limitele? pentru a-ti cunoaste toate limitele [extremul] este nevoie de o revelatie de ordin metafizic agonizanta. de ce? pentru ca doar in momentul cand spiritul uman sufera, incepe sa se indoiasca. cand fericirea il imbata, nu simte nevoia de schimbare, astfel constiinta intensei senzatii de echilibru nu este atinsa, la fel nici limitele.si daca omul cunoaste acest rau [oare necesar?], se mai poate detasa in totalitate? daca ajunge la acest paroxism, pe sens negativ, se purifica, scapa de limite si de constrangeri, devine liber. oare?
"de pe urma asa-zisei lui libertati, sufera mai mult decat dupa cel mai mare prizonierat in existenta umana" - emil cioran
daca presupunem prin absurd ca singurul mod de a se elibera omul este prin cunoasterea terifiantei agonii, atunci putem considera paradoxala expresia prin care el incearca sa ajunga la paroxism?
se naste liber? sau memoria colectiva il converteste din momentul in care spiritul este incatusat in corp? singura limita adevarata este moartea. dar si aceasta este neglijabila, deoarece moartea este doar fizica, spiritul fiind de-acum mai liber. exista notiunea de 'spirit liber'
3 comentarii:
omul si-a ales singur libertatea si pe urma a ajuns sa se planga de ceea ce ii oferea. daca acum ne-ar fi data aceeasi alegere, noua oamenilor din societatea de azi, nu a celor ce au trait acum mii de an intr-un mit biblic, oare nu am alege la fel? fiind inzestrati cu naivitate, cum ai numit-o tu, sau cu lipsa de cunoastere, nu am rezista tentatiei de a sti, de a vedea ce se intampla. iar dupa, am regreta greseala noastra. poate ca pana la urma si greselile au un scop. fara prima greseala, fara pacatul orginiar nu am mai cunoaste Raul, iar daca nu am cunoaste Raul nu am putea aprecia Binele la adevarata valoare.
greseala, mama invataturii
da, de-acord
Nu era "bataia e mama invataturii" ? 😂
Trimiteți un comentariu